În Chișinău a crescut numărul de elevi înscriși în instituțiile de învățământ extrașcolar

http://new.chisinau.md/index.php/ro/in-chisinau-a-crescut-numarul-de-elevi-inscrisi-in-20292_277780.html

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe parcursul anului de studii 2024-2025, în cele 14 centre de creație a copiilor din capitală, până la 30 septembrie, a. c., s-au înscris 14000 de elevi, inclusiv 152 care provin din familii de refugiați.

Informații în acest sens au fost prezentate în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de către Andrei Pavaloi, șef-adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.

Potrivit responsabilului, în anul curent de studii, numărul copiilor înscriși la cercuri a crescut cu 1500 de persoane, în comparație cu situația de acum un an.

E de menționat că în cadrul instituțiilor extrașcolare din municipiul Chișinău activează 976 de cercuri care sunt frecventate de elevii din capitală și din suburbii. Totodată, în cele 13 școli sportive cu statut municipal au fost înscriși 5805 copii în 426 grupe sportive, inclusiv 14 elevi din familii de refugiați.

07.10.2024

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md