În anul curent, numărul copiilor neşcolarizaţi în municipiul Chişinău s-a redus

http://new.chisinau.md/ro/in-anul-curent-numarul-copiilor-nescolarizati-in-municipiul-chisinau-s-a-20292_237172.html

La sfârşitul săptămânii trecute în municipiu erau doar 12 copii neşcolarizaţi. Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie Tatiana Tverdohleb, directorul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal...

La sfârşitul săptămânii trecute în municipiu erau doar 12 copii neşcolarizaţi. Despre aceasta a informat în cadrul şedinţei operative de la Primărie Tatiana Tverdohleb, directorul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal. Potrivit funcţionarei, dacă în anul trecut la începutul anului de studii în capitală erau 89 de copii neşcolarizaţi, atunci la 1 septembrie 2007 numărul acestora s-a redus până la 30. După cum a opinat Tatiana Tverdohleb, un factor important ce a contribuit la reducerea numărului copiilor neinstuţionalizaţi a fost majorarea ajutorului material acordat familiilor socialmente vulnerabile la începutul anului de studii de la 400 lei în 2006, până la 500 lei în 2007. În acest sens, în anul curent Consiliul municipal Chişinău a alocat circa 3,5 mln. lei. Totodată, reducerea numărului de copii ce nu frecventează şcoala a fost posibilă graţie conlucrării eficiente între structurile municipale, organele de drept şi organizaţiile de protecţie a drepturilor copiilor.

În altă ordine de idei, directorul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport a menţionat că va prezenta Consiliului municipal Chişinău un proiect de decizie cu privire la alocarea surselor financiare suplimentare pentru alimentarea gratuită a copiilor în instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar.

          Direcţia Relaţii Publice a                                 01.10.2007

          Primăriei mun. Chişinău

01.10.2007

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md