Primarul capitalei aşteaptă mai multă iniţiativă din partea managerilor şcolari

http://new.chisinau.md/ro/primarul-capitalei-asteapta-mai-multa-initiativa-din-partea-managerilor-scolari-20292_237219.html

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat la lucrările atelierului specializat “Managementul instituţional”, unul dintre cele 11 organizate de Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport...

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat la lucrările atelierului specializat  "Managementul instituţional", unul dintre cele 11 organizate de Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport. În mod tradiţional, atelierele  specializate sunt programate în ajunul  Conferinţei cadrelor didactice din municipiu, în scopul înaintării celor mai reuşite idei pe domenii, care urmează  a fi dezbătute şi promovate în cadrul principalei adunări anuale a pedagogilor.

Atelierul "Managementul instituţional" a avut tema "Administraţia publică locală - unul din factorii decisivi ai asigurării calităţii sistemului de învăţământ municipal" şi a întrunit oficiali din organele publice locale, din preturi, primari ai localităţilor din teritoriu, conducători de servicii specializate, şefii direcţiilor de profil din sectoarele oraşului,  manageri ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar, preşcolar şi complementar din municipiu. Dând ascultare principalilor vorbitori, care în marea lor majoritate s-au referit la aspectul financiar al problemei, şi, mai puţin, la cel managerial, primarul general, Dorin Chirtoacă, a ţinut să-i atenţioneze, că s-a aşteptat la mai multe idei inovatoare, propuneri, sugestii din partea lor la tema propusă. Schimbul de idei, în concepţia primarului general, ar fi fost extrem de util, dacă s-ar fi axat pe astfel de repere ca: arta managerială, conlucrarea cu partenerii sociali, optimizarea procesului educaţional, perfecţionarea abilităţilor manageriale ale cadrelor cu funcţii de răspundere, parteneriatul cu organizaţiile obşteşti de părinţi, reglementarea interacţiunii dintre acestea şi administraţia instituţiei etc.

E lucru ştiut, a mai spus edilul-şef al capitalei, că ramura mai are mult până a ajunge să fie asigurată sută la sută cu mijloacele financiare necesare, dar şi în condiţiile existente  cadrele didactice, în primul rând, conducătorii de instituţii, trebuie să se îngrijească de sporirea calitativă a procesului educaţional. Oricum, toate problemele abordate vor constitui  obiect de discuţie la viitoarele şedinţe ale Consiliului municipal, a promis primarul.

Astăzi în municipiul Chişinău activează 152 instituţii de învăţământ preuniversitar, 145 instituţii preşcolare şi 26 instituţii extraşcolare, cu un efectiv de 11229 cadre didactice, inclusiv 8678 profesori şi învăţători, 2551 educatori preşcolari.

Mâine, 22 august curent, în incinta Teatrului de Operă şi Balet, va avea loc tradiţionala Conferinţă a cadrelor didactice din municipiul Chişinău cu genericul "Modernizarea sistemului educaţional - condiţie de asigurare şi promovare a calităţii învăţământului".

       Direcţia Relaţii Publice a                        21.08.2007

       Primăriei mun. Chişinău

                                                                            

21.08.2007

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md