Remanieri de cadre în cadrul administraţiei publice municipale

http://new.chisinau.md/ro/remanieri-de-cadre-in-cadrul-administratiei-publice-municipale-20292_237162.html

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziţie privind numirea lui Dionisie Boaghe în funcţia de director al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, pe o perioadă de probă de 3 luni...

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a semnat o dispoziţie privind numirea lui Dionisie Boaghe în funcţia de director al Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, pe o perioadă de probă de 3 luni.

Tot prin dispoziţia primarului general, Mihai Moldovanu a fost numit, pe o perioadă de probă de 3 luni, în funcţia de director al Direcţiei sănătăţii. În acelaşi timp, şeful administraţiei municipale a dispus desfacerea contractului individual de muncă, încheiat cu Iurie Bucinschi, care a deţinut anterior funcţia de director interimar al direcţiei respective, în legătură cu expirarea termenului.

Totodată, Dorin Chirtoacă a mai semnat o dispoziţie cu privire la numirea lui Vasile Panfil în funcţia de şef al Direcţiei construcţii capitale, iar Ion Dermengi a fost eliberat din funcţia de şef interimar al acestei Direcţii, în legătură cu expirarea termenului contractului individual de muncă.

          Direcţia Relaţii Publice a                                 10.10.2007

          Primăriei mun. Chişinău

10.10.2007

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md