Remis spre consultare publică

Anunț privind organizarea consultărilor publice a proiectului de decizie a CMC „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea resurselor funciare municipale” (în redacţie nouă)

Data publicării: 21.07.2022

Etape

21.07.2022 Anunț privind organizarea consultărilor publice a proiectului de decizie a CMC „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea resurselor funciare municipale” (în redacţie nouă)

În conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 „Privind transparența în procesul decizional”, hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 967/2016 „Cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional”, Primăria municipiului Chișinău organizează începând cu data de 21 iulie 2022 consultarea publică a proiectului de decizie a CMC  „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea resurselor funciare municipale” (în redacţie nouă).

Prin Legea nr. 133/2018 Privind modernizarea Codului civil şi modificarea unor acte legislative” au fost instituite noi reglementări şi instituţii ce vizează relaţiile funciare (superficia, locaţiunea), care au înlocuit instituţia „arendei” care urmează a fi aplicată exclusiv în agricultură; a fost modificată procedura de percepere a plăţilor funciare în legătură cu implementarea instituţiei “superficia legală”. Prin modificarea Legii nr. 1308/1997 a fost implementată procedura de vânzare-cumpărare a terenurilor aferente bunurilor private la preţuri reieşind din valorile de piaţă evaluate de întreprinderile de evaluare. A fost adoptată o nouă lege cu privire la delimitarea proprietăţii publice (nr. 29/2018).

Scopul proiectului deciziei CMC: noua redacţie preconizată urmează să asigure ajustarea prevederilor Regulamentului la noile cerinţe legale, inclusiv modernizarea Codului civil prin Legea nr. 133/2018, precum şi să asigure un grad sporit de previzibilitate şi claritate a reglementărilor.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie în nouă redacţie: de la data adoptării Regulamentului (02.04.2013) au fost operate mai multe modificări esenţiale ale legislaţiei funciare, inclusiv: Codul civil (modernizat prin Legea nr. 133/2018), Codul funciar, Legea privind delimitarea proprietății publice nr. 29/2018, Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului nr. 1308/1997, Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998, Legea nr. 436/2006 privind administraţia publică locală ş.a.

Prevederile de bază ale proiectului sunt: dispoziţii generale; noţiuni principale; dispoziţii comune; competenţele administraţiei publice municipale în domeniu; gestionarea terenurilor proprietate municipală din domeniul public; gestionarea terenurilor proprietate municipală din domeniul privat; gestionarea terenurilor destinate construcţiilor; aribuirea în proprietate şi privatizarea loturilor de pe lângă casele de locuit; atribuirea terenurilor aferente blocurilor de locuinţe (din condominiu); privatizarea (vânzarea-cumpărarea) terenurilor aferente bunurilor private; gestionarea terenurilor cu destinaţie agricolă (din întovărăşire pomicolă); gestionarea terenurilor nefuncţionale; schimbarea categoriilor de destinaţie a terenurilor; protecţia şi ameliorarea terenurilor; control şi responsabilităţi; dispoziţii finale

Beneficiarii proiectului de decizie sunt toate persoanele interesate, deţinători de teren ori care vor intra în raporturi funciare cu autorităţile administraţiei publice locale. De asemenea, proiectul deciziei instituie mecanisme de acţiune pentru administraţia publică locală în vederea eficientizării gestionării resurselor funciare municipale.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt soluţionarea adecvată în termeni optimi a cererilor persoanelor interesate adresate autorităţilor administraţiei publice locale în vederea stabilirii/precizării raporturilor funciare, precum şi optimizarea şi eficientizarea procesului decizional al gestionării resurselor funciare municipale.

Impactul estimat al proiectului de decizie este de a spori previzibilitatea şi claritatea reglementărilor, de a creşte satisfacţia cetăţenilor de la serviciile APL prestate şi raporturile în domeniul funciar, majorarea încasărilor în bugetul municipal de la gestionarea resurselor funciare, disciplinarea deţinătorilor de terenuri şi a persoanelor interesate.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Legea nr. 136/2016 „Privind statutul municipiului Chişinău”, art. 14 (2) lit. b) - lit. e), art. 19 (4), art. 43 alin. (1) lit. d1), art. 77 (2) din Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 „Privind administraţia publică locală”.

În vederea definitivării proiectului de decizie, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor părților interesate prin prezentarea propunerilor, constatărilor, concluziilor și recomandărilor care urmează a fi transmise până la data de 18 august 2022, ora 17:00, în format electronic, la adresa de e-mail: directiafunciara@pmc.md, cu specificarea: „regulament gestionare resurse funciare”, cât și pe suport de hârtie la adresa: mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83, PMC/DGAURF. 

Proiectul deciziei „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea resurselor funciare municipale” (în redacţie nouă)" şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a Primăriei Municipiului Chișinău: „chisinau.md”, la modulul Consultări publice, cât și pe portalul guvernamental: „particip.gov.md”.

Persoane de contact: Andrian Grigoriţchi, şef adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, tel. 022 228048; Igor Cristal, şef de secţie în cadrul Direcției funciare a DGAURF, tel.: 022 220-719.

Fişiere anexate:

- Proiectul deciziei Consiliului Municipal Chişinău „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind gestionarea resurselor funciare municipale” (în redacţie nouă);

- Nota informativă la proiectul de decizie

© 2024. Pagina oficială a Municipiului Chișinău. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Brand.md