Direcţia generală asistență medicală şi socială organizează începând cu data de 30.01.2023, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la aprobarea Conceptului „Cartela Socială Chişinău””.
Scopul proiectului este: îmbunătăţirea calităţii furnizării serviciilor publice şi accesibilitatea acestora, prin întroducerea unui smart card electronic – „Cartela Socială Chişinău”.
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie: proiectul este elaborat în contextul transformării digitale a municipiului Chişinău, determinată să schimbe fundamental modul de furnizare a serviciilor publice, cu utilizarea unor noi instrumente digitale, unul dintre acestea fiind „Cartela Socială Chişinău”.
Prevederile de bază ale proiectului sunt: stabilirea cadrului operațional şi organizaţional ale serviciului „Cartela Socială Chişinău”, principiile, obiectivele generale, componentele, precum și modul în care sistemul interacționează cu utilizatorii.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt:locuitorii domiciliaţi legal în municipiul Chişinău.
Proiectul urmează a fi implementat în 3 etape:
Etapa I – persoane defavorizate, beneficiari ai sistemului municipal de asistenţă socială (persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, familii cu copii etc.);
Etapa II – tinerii, beneficiari ai centrelor municipale de tineret.
Etapa III –restul populaţiei municipiului Chişinău.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt:
- abordare unificată a plăților sociale (accesul la pensii, alocații, indemnizații, burse și alte plăți sociale);
- eficientizarea procesului de distribuire şi de încasare a plăților sociale;
- reducerea efortului operațional și a costurilor de încasare și distribuire a plăților;
- evidența electronică și trasabilitatea tranzacțiilor de încasare și distribuire a plăților;
- asigurarea confidențialității, securității și protecției datelor cu caracter personal ale beneficiarilor de plăți sociale;
- achitarea utilităților publice;
- obținerea de reduceri şi beneficii în reţelele economice/comerciale şi culturale partenere (magazine, farmacii, parcuri, teatre, obiective culturale, etc.).
Impactul estimat al proiectului de decizie: asigurarea confortului şi siguranței locuitorilor mun. Chişinău, în special din categoria persoanelor defavorizate, beneficiari de plăți sociale: vârstnici, persoane cu dizabilități, familii cu mulți copii etc. Facilitarea transferului plăților sociale, achitarea unor servicii, obținerea unor reduceri în reţelele comerciale partenere, în farmacii, precum şi alte beneficii sau bonusuri oferite în baza parteneriatelor stabilite cu diferiți agenți economici.
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu: Viziunea de transformare digitală a oraşului Chişinău – 2030, aprobată prin decizia Consiliului Municipal Chişinău nr. 9/1 din 19.07.2022.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 10.02.2023, pe adresele: marina.buga@dgams.md, zinaida.plugari@dgams.md, anticamera@dgams.md, sau pe adresa str. M. Eminescu 42, Direcţia asistență socială din cadrul DGAMS.