Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Acțiune de plantare a arborilor decorativi în Parcul „Valea Morilor”

   1302

Primăria Chișinău a desfășurat sâmbătă, 6 aprilie, curent, o acțiune de plantare a arborilor pe aleea pietonală de pe faleza lacului din Parcul „Valea Morilor”.

Au fost sădiți 123 de arbori decorativi, de diferite specii, pentru a completa alea principală din parc.

Este vorba despre sorb argintiu, scoruș frunză de stejar, măr japonez, prun negru și arborele pagodelor (Ginko biloba).

La acțiunea de plantare a participat și Primarul General, Ion Ceban alături de colegii din Primărie.    

Edilul capitalei a ținut să menționeze că s-a bucurat să vadă tinere familii alături de copii, care au acceptat provocarea municipalității și s-au implicat în acțiunea de sădire a pomilor decorativi.

Cetățenii care au fost receptivi, au spus că se plimbă deseori pe aleea principală din parc şi sunt fericiți pentru că au avut ocazia să participe la o acţiune atât de frumoasă.

Pe această cale, invităm toţi doritorii să se alăture acţiunilor de plantare a arborilor, în cadrul Campaniei iniţiate de municipalitate, pentru a avea un oraş mai verde şi mai frumos.