Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău informează că pe parcursul zilei de marți (05.11.2019), se desfășoară lucrări de asfaltare a benzii de încadrare, la intersecția str. Studenților - Calea Orheiului din sectorul Râșcani. Lucrările de profil sunt executate de către Î.M. Regia „Exdrupo" și urmează a fi finalizate până spre seară.
Amintim că amenajarea benzilor de încadrare la intersecția str. Studenților - Calea Orheiului, are scopul de a decongestiona traficul rutier la una din cele mai aglomerate intersecții de la ieșirea/intrarea în/din oraș (direcția Nord). În acest scop, din bugetul municipal au fost alocați circa 1 mil. lei.
În continuare, la intersecția respectivă urmează a fi amenajate căile pietonale și reamplasate stațiile de așteptare a transportului public.
Proiectul va fi realizat etapizat. Inițial este prevăzută construcția unei benzi adiționale pe str. Studenților, cu ocolirea semaforului, pentru virarea la dreapta pe Calea Orheiului. Pentru etapa a doua este planificată amenajarea unei benzi de virare la dreapta de pe Calea Orheiului, pe str. Studenților.
Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.