Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • ...
  • /
  • Arhivă consultări publice
  • /
  • Consultări publice
  • /
  • ANUNȚ privind organizarea consultărilor publice a proiectului de decizie ,, Cu privire la instituirea interdicției temporare (moratoriu) asupra autorizării unor lucrări în Nucleul Istoric al Chișinăului”

ANUNȚ privind organizarea consultărilor publice a proiectului de decizie ,, Cu privire la instituirea interdicției temporare (moratoriu) asupra autorizării unor lucrări în Nucleul Istoric al Chișinăului”

   2201

 

Fracțiunea PAS din Consiliul municipal Chişinău, iniţiază începând cu data de 04.07.2020, consultarea publică a proiectului de decizie „Cu privire la instituirea  interdicției temporare (moratoriu) asupra autorizării unor lucrări în Nucleul Istoric al Chișinăului".

Scopul proiectului este: decizia propusă spre aprobare vine să interzică expres eliberarea de autorizații în construcția sau demolarea clădirilor existente. Decizia va elimina tratarea diferențiată a Legii 835/17.05.1996 „Privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului”.

Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este: ocrotiriea Monumentelor de Stat în perimetrul Nucleului Istoric al Chișinăului.

Prevederile de bază ale proiectului sunt: Se instituie interdicție temporară (moratoriu), de  sistare, pe o perioadă de maximum 1(unul) an, de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, a tuturor acțiunilor/ etapelor de autorizare a lucrărilor de construcție și demolare, în perimetrul Nucleului Istoric al Chișinăului perimetrul străzilor: Alexei Mateevici – Mihai Viteazul – Ivan Zaikin – Albişoara –Cheiului – Ismail –bd. Ştefan cel Mare și Sfânt – Ciuflea.

Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt: elaborarea de către Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a PUZ CENTRU, care să vizeze Nucleul Istoric, obiectivul nr. 308 din Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat și care să respecte principiile și regulile internaționale de protecție a patrimoniului cultural și natural.

Impactul estimat al proiectului de decizie: regulă în construcțiile din centrul istoric al capitalei.

Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare: Legea nr. 1530 din 22.06.1993 „Privind ocrotirea monumentelor”, art. 1, art. 19 lit. c, art. 37 alin. (3) și art. 47 alin. (4), lit. a)  din Legea nr.835 din 17.05.1996 „Privind principiile urbanismului și amenajării teritoriului” nr. 6 din Legea nr.136/2016 „Privind statutul municipiului Chişinău”, art. 14 din Legea 436/2006 „Privind administraţia publică locală”. 

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 24.07.2020, pe adresa de mail al fracțiunii PAS: fractiuneapas.cmc@gmail.com sau pe adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 83, bir.21, MD-2012. Persoana de contact: Vasile Grădinaru, consilier municipal.

Proiectul deciziei menţionat şi nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială a Primăriei municipiului Chișinău www.chisinau.md.

Anexă:

-Notă informativă

-Proiect de decizie