Pagina oficială a Municipiului Chișinău

ANUNŢ privind organizarea consultărilor publice a proiectului „Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret a municipiului Chișinău, pentru anii 2021-2026”

   2500

Direcția Generală Educație, Tineret Și Sport a Consiliului municipal Chișinău organizează consultarea publică a proiectului  „Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret a municipiului Chișinău, pentru anii 2021-2026”. 

Menționăm că, Documentul transpune viziunea municipiului Chișinău pentru dezvoltarea sectorului de tineret și punerea în aplicare a principiilor și direcțiilor prioritare stabilite în Legea Nr. 215/2016 cu privire la tineret.

Scopul proiectului este de a dezvolta şi de a consolida sectorul de tineret pe parcursul următorilor șase ani, contribuind astfel la crearea unui mediu adecvat pentru a asigura evoluţia fiecărui tânăr în plan personal şi profesional, inclusiv a celor din grupurile cu posibilităţi reduse, inclusiv crearea condițiilor favorabile de dezvoltare a tinerilor, oferirea oportunităților de participare în procesele decizionale, precum și accesul tuturor tinerilor la o gamă largă și diversă de servicii de tineret.

Obiective generale:

 - Creșterea nivelului de participare a tinerilor din municipiul Chișinău;

- Asigurarea unei game complexe de servicii de tineret calitative care contribuie la formarea cunoștințelor, abilităților, deprinderilor, atitudinilor și comportamentelor necesare pentru integrarea cât mai reușită a tinerilor în societate;

- Consolidarea sectorului de tineret la nivel municipal și a mecanismelor de suport în asigurarea calității lucrului de tineret.

Viziunea strategică: Un oraș în care toți tinerii sunt rezilienți, capabili să-și realizeze drepturile și potențialul maxim și să contribuie la construirea unor medii pașnice, incluzive și durabile.

Priorități strategice: 

Prioritatea I. Participarea tinerilor;

Prioritatea II. Dezvoltarea serviciilor de tineret;

Prioritatea III. Fortificarea sectorului de tineret la nivel municipal.

Obiective și rezultate așteptate: pentru fiecare prioritate strategică a fost efectuată o justificare a necesității respectivei priorități. În cadrul fiecărei priorități strategice au fost identificate și formulate mai multe subpriorităţi care contribuie la realizarea priorității propriu-zise. La rândul său, fiecare subprioritate, prin prisma obiectivului specific stabilit, trebuie să fie atinsă în conformitate cu rezultatele în baza cărora sunt formulate activitățile care se regăsesc în planul de acțiuni de implementare a strategiei.

Beneficiarii proiectului: toți locuitorii municipiului Chișinău cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de  ani.

Strategia are la bază o analiză extinsă a factorilor și problemelor cheie care încetinesc sau împiedică dezvoltarea sectorului de tineret și al tinerilor din municipiul Chișinău, principalele angajamente asumate la nivel local și național pe sectorul de tineret, tendințe și bune practici de lucru cu tinerii la nivel internațional.

Strategia a fost elaborată în conformitate cu rigorile și standardele în domeniu, inclusiv prevederile Hotărârii de Guvern Nr. 386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice, fiind elaborată în mod participativ, prin implicarea tuturor părților interesate și consultare publică. Documentul transpune viziunea municipiului Chișinău pentru dezvoltarea sectorului de tineret și punerea în aplicare a principiilor și direcțiilor prioritare stabilite în Legea Nr. 215/2016 cu privire la tineret.

Recomandările pe marginea proiectului supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 10 august 2021 la adresa electronică: danielamunca@gmail.com sau pe adresa: mun. Chișinău, str. Mitropolit Dosoftei, 99, telefon de contact:  (022) 20-16-04. 

Materiale aferente:

- Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret a municipiului Chișinău pentru anii 2021-2026 

- Nota informativă