Pagina oficială a Municipiului Chișinău

APL Chișinău îndeamnă cetățenii să-și protejeze sănătatea și bunurile, în contexul avertizării meteo Cod Galben de instabilitate atmosferică

   864

Primăria Municipiului Chișinău face apel către locuitorii și oaspeții capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea și bunurile materiale, în contextul avertizării „Cod Galben” de instabilitate atmosferică: ploi, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului, anunțat de meteorologi pentru ziua de miercuri 29 mai 2024.

Serviciile municipale sunt pregătite și vor interveni în teren după caz.

Pentru a preveni eventuale incidente ca urmare a condițiilor meteo cu precipitații abundente, cetățenii sunt îndemnați să fie prudenți și să evite aflarea sub copaci bătrâni.

De asemenea, automobiliști sunt chemați să evite parcarea sub arbori și să ocolească șantierele în lucru / drumurile aflate în reparație, pentru că se pot forma acumulări de apă și de pietriș.

În cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență: 112.