APL Chișinău invită tinerii să aplice la programele municipale de suport antreprenorial

   1046

Primăria Municipiului Chișinău, prin intermediul Centrului Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, lansează procesul de aplicare la programe pentru tineri de pregătire în domeniul afacerilor.

  • Programul municipal de educație antreprenorială, în perioada: 02 mai – 31 decembrie 2024.

Scopul sesiunilor de pregătire antreprenorială este de a oferi tinerilor posibilități de dezvoltare a gândirii, a abilităților și a cunoștințelor antreprenoriale necesare pentru inițierea și gestionarea cu succes a propriilor afaceri.

  • Programul Municipal-pilot „Startup pentru Tineri și Migranți”, în perioada: 02 mai – 7 iunie 2024.

Scopul programului reprezintă stimularea spiritul antreprenorial în rândurile tinerilor și migranților din municipiul Chișinău, prin facilitarea lansării și dezvoltării afacerilor sustenabile și susținerea creării locurilor de muncă.

În cadrul componentei de finanțare a programului, cu o contribuție de doar 30%, tinerii și migranții vor avea posibilitate să obțină suport financiar nerambursabil, de până la 200 mii lei pentru realizarea proiectelor investiționale proprii.

  • Incubator Municipal de Afaceri, deschis până la epuizarea locurilor disponibile.

Scopul programului de incubare reprezintă dezvoltarea companiilor rezidente din industrii culturale, creative și cele a sectorului de tehnologii informaționale. Incubatorul Municipal de Afaceri va asigura crearea infrastructurii necesare pentru a dezvolta afacerile prin:

1) Acordarea spațiilor fizice și virtuale pentru activitate;

2) Acordarea suportului logistic și tehnic pentru tinerii aflați la etapa inițierii unui Start-up;

3) Organizarea cursurilor de instruire și de mentorat;

4) Asigurarea suportului informativ privitor la sursele de finanțare a afacerii etc.