Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Problema câinilor vagabonzi revine în atenţia autorităţilor municipale. Numărul lor fiind în continuă creştere, provoacă orăşenilor mai multe incomodităţi.
Începând cu luna mai 2007, câinii vagabonzi sunt prinşi numai la solicitarea cetăţenilor şi în baza demersurilor înaintate de la preturile de sector sau agenţi economici. Manifestând atitudine umană faţă de animale, câinii sunt doar transportaţi în afara oraşului, fără să li se facă vreun rău. Pe parcursul lunilor mai-iulie au fost prinşi 984 de câini.
În perioada dată Î.M. „Autosalubritate" a adunat doar leşurile animalelor pierite, obligaţiune ce-i revine în baza „Regulilor de întreţinere a câinilor în localităţile din Republica Moldova".
O soluţie pentru ameliorarea problemei câinilor vagabonzi este construcţia unui azil modern de întreţinere a acestora. În martie curent Consiliul municipal Chişinău a adoptat o decizie privind expunerea la licitaţie şi concursuri funciare a două loturi de pământ, în scopul construirii unui azil cu clinică veterinară pentru animalele vagabonde, respectiv, cu suprafaţa de 0.6 ha pe şoseaua Balcani, şi al doilea teren - de 0,62 ha pe str. Uzinelor. Urmează ca organizatorul licitaţiilor şi concursurilor funciare, care va fi desemnat de curând, să dea curs ofertei.
Direcţia Relaţii Publice a 17 .08.2007
Primăriei mun. Chişinău