Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Consiliul municipal Chişinău a votat astăzi numirea lui Nistor Grozavu în funcţie de viceprimar al oraşului. Candidatura lui Nistor Grozavu a fost înaintată de către primarul general Dorin Chirtoacă şi a fost susţinută de către majoritatea absolută a consilierilor aleşi.
Arhitect de specialitate, Nistor Grozavu a deţinut până acum funcţia de consilier al primarului general şi decan al Facultăţii Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice din Moldova. În cadrul Primăriei, acesta va fi responsabil de problemele de arhitectură, urbanism, relaţii funciare şi construcţii.
Vacanţa funcţiei de viceprimar al Chişinăului a survenit după ce Ana Lucia Culev şi-a prezentat demisia, în şedinţa de astăzi Consiliul acceptând cererea acesteia. Pe viitor, Culev va deţine funcţia de şef al Direcţiei Cultură a Consiliului municipal Chişinău.
Direcţia Relaţii Publice a 20.12.2007
Primăriei mun. Chişinău