Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Inaugurarea Târgului de Crăciun și a Sărbătorilor de Iarnă 2025

   896

Primăria Municipiului Chișinău informează că pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie.

Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.