Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Concert extraordinar în Piața Marii Adunări Naționale de Hramul Chișinăului 2016

   3697

 Chișinăuienii și oaspeții capitalei sunt invitați vineri, 14 octombrie 2016, la un concert extraordinar de Hramul Orașului Chișinău, care va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 17.30.

Pe scenă vor evolua Alex Calancea Band și Orchestra municipală a fraților Advahov. De asemenea, vor susține recitaluri "Valentin Boghean band", trupa "Alternosfera" și - pentru prima dată în Piața Marii Adunari Naționale - Mihail.

În cadrul spectacolului vor mai evolua: Alexandru Manciu, Elena Javelea, Cristian Condrea, Stela Boțan, Marcel Roșca, Guz, Kapushon, Nicoleta Gravriliță, Catharsis, Geta Burlacu, Aura,  Roxana, Gerogeta Voinovan, Ricu Vodă, Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Mariana Bulicanu, Lidia Botezatu și Radu Dolgan, Zinaida Julea, Igor Rusu,  Cristina Ceauș,  Igor Cuciuc etc.

Un alt concert, de Hramul Chișinăului va avea loc la ora 16.00, pe strada pietonală Eugen Doga - spectacolul "Te ador, Chişinău", cu evoluarea Getei Burlacu și a lui Cristi Aldea Teodorovici.

Evenimentele dedicate Zilei Orașului vor începe cu depuneri de flori la Monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt (ora 8.00) și Liturghia de Hram la Catedrala  „Naşterea Domnului", la ora 11.00 va avea loc deschiderea festivă a Sărbătorii   Chişinăului.

De-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt vor avea loc spectacole de sărbătoare prezentate de preturile de sector ale municipiului Chișinău, dar și expoziţii de pictură, grafică, artizanat, carte, floristică etc.

La ora 14.00 va avea loc inaugurarea Scării Cascadelor, din Parcul „Valea Morilor".