Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că elevii și preșcolarii din cadrul Complexului Educațional Gimnaziul – Grădiniță din comuna Cruzești vor fi școlarizați și instruiți în condiții mai bune.
Blocurile școlii și grădiniței, inclusiv clădirea bibliotecii școlare și sătești, au fost izolate termic.
Proiectul a fost realizat cu suportul financiar al Primăriei Chișinău și al Primăriei Cruzești. Lucrările s-au desfășurat etapizat și pe blocuri.
Procesul de termoizolare a Complexului Educațional se încheie anul acesta cu aripa unde sunt amplasate Sala de Festivități, sala sportivă, blocul alimentar și galeriile.
Implementarea proiectului de eficientizare energetică are ca efect cheltuieli mai mici pentru facturile la căldură și asigurarea unui confort termic pentru preșcolarii, elevii și angajații Complexului Educațional Gimnaziu - Grădiniță.
Primăria Chișinău a susținut inițiativa administrației locale de a reorganiza școala din Cruzești în Complexul Educațional Gimnaziu - Grădiniță.
Datorită acestei reprofilări, preșcolarii merg astăzi la grădinița din localitate. Investițiile municipale în lucrările necesare pentru restructurarea instituției și izolarea termică a clădirilor de pe teritoriul Complexului se ridică la peste 1,8 milioane de lei.
În anii 2020-2023, din bugetul municipal au fost alocați peste 6 milioane de lei pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale din comuna Cruzești.