Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Curs pentru părinți și asistenții personali privind organizarea practică a activităților copiilor cu CES

   424

Primăria Municipiului Chișinău invită părinții și asistenții personali la Cursul „Organizarea practică a activităților zilnice ale copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES)”, organizat de Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților, în parteneriat cu Serviciul social „Asistență personală” din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Îndrumați de Viorica Ciolac, psiholog, analist comportamental, veți învăța tehnici esențiale pentru sprijinirea copiilor cu CES: strategii de autodeservire, organizarea timpului liber, managementul comportamentului și exprimarea eficientă a necesităților.

Pentru înregistrare și detalii despre curs, sunați la 022923959 sau 061121865.

Vă așteptăm cu drag la Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților (str. Matei Basarab 14). Participarea este gratuită.