Deschiderea Sezonului Estival 2024 pe litoralul de la Vadul lui Vodă

   1871

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă, 25 mai 2024, va avea loc deschiderea Sezonului Estival 2024, pe litoralul de la Vadul lui Vodă.

Cu acest prilej, APL Chișinău, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural și Primăria orașului Vadul lui Vodă, organizează un amplu eveniment tematic, pe parcursul zilei.

Activitățile vor debuta la ora 14:00, cu un spectacol muzical lângă plajă și va dura până la ora 22.00.

Pe scenă vor evolua: interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, Vladimir Fotescu și Orchestra „Avanti”, Ansamblul de dansuri populare „Mărțișor”, interpretul Sergiu Țurcanu, DJ Sergiu Bulgar.

Vă invităm să dăm startul împreună celei mai frumoase perioade a anului, cu multă distracție și voie bună.

E de menționat că, Primăria Municipiului Chișinău a investit surse financiare importante în reabilitarea zonei de odihnă de la Vadul lui Vodă, care a devenit o adevărată oază de agrement, recreere și sport.

Astfel, pe plaja de la Vadul lui Vodă au fost amenajate mai multe zone pentru practicarea sportului: teren de baschet, volei, tenis de masă, badminton, mese de șah și zonă workout.

Pentru copii au fost instalate mai multe terenuri de joacă, iar pentru iubitorii de plimbări au fost pavate aleile de pe faleză și construite trotuare în Parcul Nistrean.

Valea pitorească de pe Nistru, Parcul Nistrean și plaja de pe malul Nistrului, de la Vadul lui Vodă sunt zone de interes nu doar pentru locuitorii și oaspeții municipiului Chișinău, dar pentru toți cetățenii Republicii Moldova.