Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Echipele SA „Apă-canal Chișinău” lucrează la lichidarea avariei la rețele din str. Vadul lui Vodă

   1460

Primăria Municipiului Chișinău informează că echipele SA „Apă-Canal Chișinău” se află pe teren, pentru remedierea avariei la apeductul cu D-400 mm, produse marți pe str. Vadul lui Vodă, sectorul Ciocana.

În legătură cu situația înregistrată, până la ora 17:00, va fi întreruptă furnizarea apei către consumatorii din străzile Vadul lui Vodă, Budești și Maria Drăgan (parțial).

Informația despre scurgerea din asfalt a fost înregistrată la ora 07:00, iar la 07:30, echipele furnizorului de apă erau deja la fața locului. Pentru intervenție promptă la înlăturarea defecțiunii enunțate, a fost oprită apa. Totodată, pentru a evita dificultățile în trafic din cauza rupturi de apeduct, pe stradă a fost împrăștiat material antiderapant.

Cauza avariei aducțiunii magistrale cu diametrul de 400 mm este gradul înalt de uzură, care datează din 1965, dar și condițiile meteo din ultimele zile.

S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” ia toate măsurile pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă în condiții de maximă siguranță în toată aria de operare din municipiul Chișinău și intervine prompt pentru remedierea eventualelor disfuncționalități/avarii, astfel încât impactul să fie redus la minim.

Pentru informații suplimentare, consumatorii sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul central al SA „Apă-Canal Chișinău”, la numărul de telefon: (022) 25-66-66 sau (022) 85-77-77.