Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria municipiului Chişinău solicită consumatorilor de agent termic din capitală, utilizarea eficientă a energiei termice în sezonul de încălzire 2015-2016. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către primarul general, Dorin Chirtoacă.
Potrivit documentului, pentru economisirea agentului termic urmează a fi ajustat sistemul intern de încălzire în blocurile locative şi edificiile administrative din municipiul Chişinău, conform instrucţiunilor S.A. „Termoelectrica". Astfel, întreprinderile şi instituţiile bugetare municipale sunt obligate să deconecteze încălzirea între orele 16:00 - 07:00, în cazul în care temperatura medie a aerului exterior este mai mare de 8ºC.
Instituţiile medicale şi de învăţământ din municipiu vor putea recurge la economisirea agentului termic, numai în cazul în care aceasta nu va duce la înrăutăţirea condiţiilor de activitate. Totodată, întreprinderile de gestionare a fondului locativ din capitală pot economisi energia termică prin deconectarea căldurii în blocurile de locuit între orele 07:00 - 16:00, în cazul în care, temperatura medie a aerului exterior este mai mare de 8ºC.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău