Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Expoziție și masă rotundă cu genericul „Renașterea Medicală în Basarabia: Toma Ciorbă și evoluția Sistemului Medical la răscrucea secolelor XIX-XX”

Expoziție și masă rotundă cu genericul „Renașterea Medicală în Basarabia: Toma Ciorbă și evoluția Sistemului Medical la răscrucea secolelor XIX-XX”

   1808

Primăria Municipiului Chișinău informează că marți, 12 martie 2024, ora 14:00, va avea loc inaugurarea expoziției și masă rotundă cu genericul „Renaștere Medicală în Basarabia: Toma Ciorbă și evoluția Sistemului Medical la răscrucea secolelor XIX-XX”, dedicat activității remarcabile a medicului basarabean Toma Ciorbă. Evenimentul se va desfășura în Sala Panoramică a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău - Turnul de apă.

Organizatori: Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, sub egida Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural, în colaborare cu Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și cu Agenția Națională a Arhivelor.

TOMA CIORBĂ (1864-1936) a fost ilustru medic umanist din Basarabia, născut în Chișinău. Absolvent al facultății de medicină a Universității „Sfântul Vladimir” din Kiev. În 1893 a început să lucreze în calitate de medic-sanitar la Chișinău. A fost Inițiatorul construcției şi al proiectului Spitalului de boli infecțioase, inaugurat în 1896, pe care l-a condus mai bine de 30 ani.

Era prima instituție medicală specializată din Basarabia. Toma Ciorbă conducea spitalul şi totodată lucra ca ordinator, bacteriolog, curator al tinerilor lucrători medicali. A fost pionierul implementării vaccinului antivariolic, produs autohton, vaccinării antivariolică obligatorie a populației, utilizării seroterapiei în tratamentul bolnavilor de difterie.

Drept omagiu, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” îi poartă numele, iar lângă acesta este instalată o placă comemorativă.

Pe marginea subiectului „Renaștere Medicală în Basarabia: Toma Ciorbă și evoluția Sistemului medical la răscrucea secolelor XIX-XX”, în cadrul mesei rotunde, cu comunicări vor participa: Sergiu VASILIȚA, director IMSP SCBI „Toma Ciorbă”; Tiberiu HOLBAN, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar; Gheorghe PLĂCINTĂ, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar; Valetina POTÎNG-RAȘCOV, medic infecționist, asistent universitar; Victor PÎNTEA, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar; Aurelia FELEA, doctor în istorie; șefa Direcției activități științifice Agenția Națională a Arhivelor.

În cadrul expoziției vor fi prezentate documente, fotografii și alte vestigii relevante pentru activitatea remarcabilă a medicului Toma Ciorbă, precum și a activității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase cu același nume.

Perioada expoziției: 12 – 30 martie 2024.