Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu Viceguvernatorul executiv al Provinciei Gansu și cu ambasadorul Republicii Chineze la Chișinău
În mod tradiţional, în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă, Primăria Chişinău primeşte cu bucurie grupuri de colindători din oraş, dar şi din alte localităţi ale republicii. Printre cetele de urători care au fost mesagerii Crăciunului în acest an au fost şi familiile cu tripleţi din Chişinău. Amintim aici familiile Nastasiu, Buzdugan şi Beletei.
Reprezentanţii autorităţilor locale au dat ascultare cu mare drag colindelor şi urărilor de „La mulţi ani!", interpretate de cei 9 micuţi din familiile respective. Copilaşii i-au adus lui Dorin Chirtoacă şi un cadou - un iepuraş viu, simbolul anului care vine.
În ajutorul lui Moş Crăciun, primarul general de Chişinău a oferit colindătorilor daruri, specifice sărbătorilor de iarnă. Dorin Chirtoacă a remarcat că-şi doreşte ca la Primărie să vină câţi mai mulţi colindători, care aduc spiritul autentic al sărbătorilor de Crăciun şi An Nou. „Mulţumim tuturor colindătorilor care au venit să ne ureze şi le urăm tuturor Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!" a spus primarul Dorin Chirtoacă.
Amintim că primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a oferit familiilor numite câte un apartament, la naşterea tripleţilor.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău