Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Festivalul etniilor la cea de-a VII-ea ediţie

   2283

La 16 septembrie curent în Grădina Publică  „Ştefan cel Mare şi Sfânt" va avea loc cea de-a VII-ea ediţie a Festivalului etniilor din municipiul Chişinău.

Festivalul va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. După deschiderea oficială a festivalului etniilor în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt", oaspeţii vor vizita minipavilioanele improvizate ale organizaţiilor participante.

În cadrul festivalului vor fi vernisate expoziţii de carte, expoziţii de lucrări de artă decorativ-aplicativă, arte plastice, artizanat. Nu vor lipsi nici expoziţiile de produse culinare, vor fi organizate concursuri.

Participanţii la festival vor demonstra  programe artistice, care vor fi organizate atât pe platoul din preajma havuzului, scena principală a festivalului, dar şi pe aleile grădinii publice. Festivalul va culmina cu o serată de agrement cu participarea fanfarei Direcţiei parcurilor.

Festivalul etniilor se va desfăşura sub egida Primăriei municipiului Chişinău în conlucrare cu Biroul Relaţii Interetnice. La ora actuală în municipiul Chişinău sunt înregistrate 23 de organizaţii etnoculturale dintre care 22 şi-au anunţat participarea la festival. 

                        Programul Festivalului etniilor 

   10.00,  Depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare

             şi Sfânt.

   10.30,  Deschiderea oficială a Festivalului etniilor.

                                                              Chişinău, Grădina Publică

                                                             „Ştefan cel Mare şi Sfânt"

   11.30-13.30,  Vizita minipavilioanelor improvizate ale

                         organizaţiilor  etnoculturale participante la

                        Festivalul etniilor de către persoanele oficiale.

   11.00-17.00,  Expoziţii de carte, lucrări de artă decorativ-

                        aplicativă, arte plastice, artizanat; expoziţii de

                       bucate naţionale; programe artistice desfăşurate pe

                       aleile Grădinii Publice „Ştefan cel Mare şi Sfânt".

   11.00-17.00,  Prezentarea programelor artistice ale organizaţiilor

                        etnoculturale în scena principală a festivalului.

                                                  Platoul din faţa havuzului

   17.00-18.00  Evoluarea fanfarei Direcţiei parcurilor de cultură

                                                Platoul din faţa cafenelei „Guguţă"

           Direcţia Relaţii Publice a                        11 .09.2007

           Primăriei mun. Chişinău