Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
La moment, în municipiul Chişinău au fost conectate la reţeaua de agent termic 2545 de blocuri locative, din cele 2804 existente. Potrivit viceprimarului Vlad Coteţ, blocurile gestionate de întreprinderile municipale au fost conectate la reţeaua centralizată de încălzire în proporţie de 100 la sută, cele gestionate de Asociaţiile Proprietarilor de Locuinţe Private - 84 la sută, cele ale Cooperativelor de Construcţie - 82 la sută, iar casele departamentale - 56. În acelaşi timp, până acum au fost conectate la reţeaua de agent termic toate grădiniţele, instituţiile preuniversitare, cu excepţia Şcolii serale nr. 3 din sectorul Ciocana, dar şi instituţiile medicale aflate în subordinea Consiliului municipal.
În cadrul şedinţei operative de la Primărie, Vlad Coteţ a informat că majoritatea blocurilor n-au fost conectate la sistemul centralizat de încălzire din cauza datoriilor pentru sezonul trecut faţă de SA „Termocom" sau din cauza că locatarii sau gestionarii caselor refuză conectarea, invocând temperatura înaltă a aerului.
În acelaşi timp, Mihai Arusoi, director comercial la SA „Termocom" a afirmat că multe blocuri locative din Fondul departamental, deşi nu au datorii faţă de distribuitorul de căldură, nu sunt conectate la reţeaua de agent termic deoarece acest lucru ţine de competenţa instituţiilor la balanţa cărora se află blocurile respective. Potrivit reprezentantului „Termocom"-ului, neconectarea acestor case la reţeaua centralizată de încălzire aduce pierderi întreprinderii furnizoare de agent termic.
În acest an, în municipiul Chişinău sezonul de încălzire a început la 15 octombrie. Autorităţile publice locale au dispus începerea sezonului de încălzire având în vedere că temperatura medie a aerului, pe parcursul a 3 zile consecutiv, a fost de 8 grade C.
Direcţia Relaţii Publice a 05.11.2007
Primăriei mun. Chişinău