Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Oraș sănătos (Partea I-II)
Forumul Social Urban 2023, Chișinăul – oraș sănătos:
Sănătatea locuitorilor urbei este o prioritate multidimensională continuă Aspectul privind sănătatea locuitorilor Chișinăului, în cadrul Forumului Social urban 2023, tematica Oraș Sănătos, a fost prezentat de Viceprimarul Olga Ursu.
Vorbitorul a menționat că sănătatea locuitorilor capitalei reprezintă o prioritate multidimensională continuă a administrației municipale.
Cu referire la impactul pandemiei COVID-19 asupra APL Chișinău, viceprimarul a menționat că fenomenul a favorizat revizuirea abordării administrației publice locale vizavi de modul de rezolvare a problemelor curente și a fost un factor declanșator în prioritizarea investițiilor în infrastructura urbană a Chișinăului. Iar printre primele acțiuni realizate pe acest aspect, pentru a permite locuitorilor urbei să iasă în aer liber în perioada cu restricții de deplasare provocate de Covid au fost: amenajarea spațiilor verzi, a parcurilor și scuarurilor și aleilor.
De asemenea, municipalitatea a reușit vaccinarea a aproximativ jumătate din numărul locuitorilor orașului Chișinău, în condițiile în care în capitală este cea mai mare concentrație a populației republicii.
Cât privește aspectul de asistență specializată cetățenilor, în instituțiile medicale din municipiu, menționăm că peste 70 la sută din numărul de paturi de tratament din republică sunt concentrate în spitalele din municipiul Chișinău, iar aceasta reprezintă o presiune socială substanțială. Din acest motiv, una din lecțiile învățate a fost consolidarea sistemului de sănătate. Astfel, în ultimii patru ani, Primăria municipiului Chișinău a investit circa 400 de milioane de lei în reparația și extinderea spitalelor municipale.
Potrivit Olgăi Ursu, prioritizarea domeniului sănătății în planurile de dezvoltare urbană ale municipiului Chișinău a dus la stabilirea de noi obiective în domeniul e-sănătății, cum ar fi Registrul municipal unificat al beneficiarilor de asistență socială, cartela socială și Registrul unificat al pacienților. „Disponibilitatea și accesibilitatea serviciilor de sănătate calitative sunt esențiale pentru menținerea unui oraș sănătos”, a subliniat viceprimarul.
Un alt aspect enunțat de vorbitor a fost cel de Oraș sănătos, iar pentru a asigura acest deziderat pentru cetățeni, municipalitatea acordă o atenție importantă înverzirii urbei, precum și implicării comunității în acțiuni periodice de plantare a arborilor și înverzire a orașului. La finalul discursului, viceprimarul Olga Ursu, a reiterat angajamentul Primăriei Municipiului Chișinău de a se alătura inițiativei OMS de a deveni parte a rețelei globale a orașelor sănătoase.
Oraș Incluziv (Partea II)
Forumul Social Urban Chișinău 2023, Chișinăul – oraș incluziv
În cadrul profilului „Oraș incluziv” al Forumului Social Urban 2023, viceprimarul Ilie Ceban a prezentat capitala prin prisma unui oraș incluziv, care presupune accesul egal al tuturor locuitorilor la serviciile oferite de autoritățile municipale.
Edilul a prezentat soluții pentru un Chișinău echitabil, accesibil și comod pentru toți locuitorii.
Municipalitatea a luat deja unele măsuri pentru îmbunătățirea accesibilității și a calității vieții în oraș. Printre acestea pot fi enumerate:
- promovarea incluziunii sociale pentru a asigura oportunități egale pentru toți locuitorii orașului, unde a fost pus accent pe domeniul educației, culturii;
- acordarea ajutorului refugiaților ucraineni;
oferirea asistenței sociale persoanelor aflate în dificultate și cu necesități speciale;
- organizarea la Chișinău a primului Bal de caritate al persoanelor cu dizabilități;
- lansarea Proiectului „Dialog între generații”;
- organizarea primului Festival al transportului alternativ;
- deschiderea a 5 centre municipale de tineret;
- implementarea în 17 instituții de învățământ a Proiectului „Fotbal în școli”.
De asemenea, au fost create condiții de infrastructură pentru a sprijini dezvoltarea resurselor umane și competențelor profesionale. În trei ani, municipalitatea a achiziționat 266 de unități de transport în valoare de 570 de milioane de lei. De asemenea, pe aspectul de mobilitate a fost lansată aplicația TRANZY, pentru creșterea calității serviciilor de transport public, au fost renovate 350 de stații de așteptare. Pentru pensionari au fost oferite 200 000 de abonamente gratuite, iar pentru elevii din clasele I-IV-a au fost oferite 35 000 de abonamente gratuite.
La capitolul dezvoltarea infrastructurii din domeniul transportului, municipalitatea a condiții speciale pentru locuitori, prin instalarea semafoarelor inteligente și a celor cu semnal sonor, aplicarea pavajului tactil la trecerile de pietoni, renovarea în ultimii 3 ani a majorității subteranelor, unde au fost amenajate rampe pentru persoanele cu mobilitate redusă; amenajarea benzilor dedicate pentru transportul public și cicliști; creșterea numărului de parcări pentru biciclete.
Cât privește dezvoltarea urbană durabilă, la acest capitol municipalitatea a investit resurse financiare importante pentru amenajarea parcurilor și scuarurilor (20 de milioane de euro în lucrări de amenajare a 35 de parcuri și scuaruri). Totodată, în ultimii doi ani, în municipiu au fost plantați 200 000 de arbori și arbuști.
Obiectivele pe termen lung ale APL Chișinău pentru a îmbunătăți calitatea vieții în oraș, până în 2030 se referă la crearea condițiilor necesare în vederea asigurării cotelor la angajare a persoanelor cu dezabilități; amenajarea a 50 km de benzi dedicate; plasarea în stațiile de așteptare a panourilor informative cu inscripțiile Braille; diversificarea prestațiilor destinate prevenirii sau combaterii riscului de marginalizare sau excludere socială.
Oraș care învață (Partea Ii)
Forumul Social Urban 2023 – Chișinăul prin prisma orașelor care învață
Viceprimarul Angela Cutasevici a prezentat în cadrul Forumului Social Urban Chișinăul din perspectiva unui oraș care învață.
În cadrul instituțiilor municipale de profil, învățarea pe tot parcursul vieții este asigurată de: Incubatorul municipal de afaceri, Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților (estimările beneficiarilor pentru anul 2023 fiind de 3000 persoane), rețeaua Centrelor Municipale pentru Tineri, rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” și alte instituții cu programe de formare continuă.
Vorbitorul a ținut să remarce că garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți poate fi realizată prin investiții în modernizarea infrastructurii școlare și preșcolare, crearea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții, digitalizarea sistemului educațional și asigurarea unui proces de studii echitabil, sigur, modern și incluziv.
Învățarea pe tot parcursul vieții vine să contribuie la implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, care se axează pe asigurarea unei educații de calitate incluzive și echitabile, prin promovarea oportunităților de învățare continuă pentru toți.
Oraș eficient energetic (Partea II)
Viceprimarul Irina Gutnic a avut o prezentare în cadrul panelului „Oraș energetic”.
La discuții au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, oficiali și experți. Dezbaterile au vizat soluții și bune practici de eficiență energetică.
Responsabilul municipal a menționat că orașele trebuie să devină mai eficiente din punct de vedere energetic având în vedere ritmul accelerat de urbanizare, care presupune și o creștere a cererii de energie. Mai mult, această necesitate este accentuată și de criza energetică, care a dus la creșterea vulnerabilității populației.
Dezvoltarea durabilă a fost întotdeauna o prioritate în agenda Primăriei municipiului Chișinău, datorită interconexiunii complexe a obiectivelor economice, sociale și de mediu.
Un aspect al acestei dezvoltări este îmbunătăţirea calităţii și eficientizarea serviciilor acordate cetăţenilor, prin promovarea consumului raţional de energie, asigurând totodată, implementarea unor măsuri sustenabile, atât din punct de vedere economic, cât şi faţă de mediu. Aceste măsuri sunt posibil de realizat, având în vedere că potenţialul de eficienţă energetică în Moldova este mare, inclusiv biomasa, energia eoliană, solară, hidroenergia şi biogazul, cogenerarea.
La nivel municipal, acest potenţial se referă în special la încălzirea clădirilor care nu sunt izolate, încălzirea apei menajere, iluminatul și sistemele de ventilare. Majoritatea acestor sisteme sunt vechi, ineficiente, sunt proiectate și întreținute la un nivel slab. De aceea, în urma implementării măsurilor de eficienţă energetică, de obicei, se obţin reduceri semnificative de cheltuieli. Potrivit estimărilor experţilor, dar și rezultatelor unor proiecte pilot, în Moldova, consumul de energie termică poate fi redus cu cel puţin 40%, iar consumul de electricitate poate fi redus cu 10% în clădirile rezidenţiale şi publice. Î
Îmbunătăţirea iluminatului stradal prin instalarea de noi obiective de iluminare şi a sistemelor de control reprezintă un exemplu bun pentru reducerea facturilor municipale. Utilizarea Surselor de Energie Regenerabilă necesită finanţare, un cadru de reglementare, o infrastructură adecvată (reţea de distribuţie (electricitate), infrastructură de producere, transportare şi depozitare (biomasă), tarife energetice şi experţi competenţi (auditori, ingineri, companii de servicii energetice, etc.).
În acest context, administraţiile locale joacă cel mai important rol în dezvoltarea şi implementarea proiectelor de EE şi utilizare a SER, în conformitate cu cadrul legislativ existent.
Ținând cont de faptul că proiectele de eficiență energetică şi utilizare a surselor de energie regenerabilă necesită investiţii, indiferent dacă fondurile provin de la bugetul de stat, bugetul local, granturi sau investiţii private, Primăria municipiului Chișinău a elaborat propriul Program şi Plan de Acţiuni pentru eficiența energetică.
În concluzie, Irina Gutnic a menționat că implementarea proiectelor de eficiență energetică poate fi realizată prin diverse forme, inclusiv prin parteneriate publice private, pentru finanţarea proiectelor municipale de profil. Totodată, o posibilitate pentru implicarea sectorului privat în proiectele de eficiență energetică este apelarea la o companie de servicii energetice (ESCO) în calitate de partener de implementare.