Pagina oficială a Municipiului Chișinău

(Video) Gala Municipală a Performanțelor Sportive 2023

   1551

Primăria Municipiului Chișinău informează că joi, la Palatul Republicii, s-a desfășurat Gala Performanțelor Sportive 2023, unde au fost premiați peste 200 de sportivi și antrenori din capitală, pentru rezultatele remarcabile obținute pe parcursul anului, în cadrul competițiilor naționale și internaționale.

Ceremonia de premiere vine să aprecieze eforturile și dedicația sportivilor noștri în promovarea diferitor genuri de sport și a reprezentării municipiului Chișinău la nivel internațional.

Primarul General, Ion Ceban, alături de viceprimarul Angela Cutasevici și șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a înmânat diplome și premii celor mai buni sportivi și antrenori din municipiu.

Edilul capitalei le-a urat sportivilor noi performanțe în anul care vine, să avem cât mai mulți campioni, care să ne reprezinte cu demnitate statul la campionatele internaționale și mondiale.

Totodată, Ion Ceban a precizat că în ultimii 4 ani, municipalitatea a majorat alocațiile pentru domeniul sportului de 7 ori. Și aceasta pentru a crea condiții mai bune pentru dezvoltare. Pentru susținerea sportivilor acasă și peste hotare, pentru desfășurarea de festivaluri și campionate și pentru a pune în valoare oamenii talentați pe care îi avem aici, acasă.

De asemenea, municipalitatea își propune să fie organizate campionate internaționale și la Chișinău, pentru a arăta lumii că avem destul potențial și sportivi de valoare.

Pe parcursul anului 2023, sportivii din municipiul Chișinău au înregistrat rezultate remarcabile la competiții internaționale, la diverse discipline sportive: lupte, caiac-canoe, haltere, judo, dans sportiv etc. Performanțe impresionante au obținut și sportivii paralimpici, la disciplinele: para-judo, para-atletism, para-armwrestling etc.

Obiectivele municipalității pentru Gala Performanțelor Sportive sunt:

• recunoașterea excelenței sportive;

• motivarea și inspirarea tinerilor;

• promovarea sportului în comunitate;

• facilitarea interacțiunii între sportivi și comunitate.

Evenimentul a fost întregit de un spectacol muzical cu participarea artiștilor autohtoni.