Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a desfășurat marți Gala Premiilor pentru debut în literatură, ediția 2022, acțiune dedicată ilustrului scriitor și enciclopedist, patronul spiritual al instituției, Bogdan Petriceicu Hasdeu (născut la 26.02.1838).
La eveniment a fost prezentă viceprimarul Angela Cutasevici, bibliotecari, scriitori și critici literari, dar și autorii nominalizați.
Concursul „Debut în literatură 2022” susține misiunea Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, de a monitoriza tot ceea ce apare nou în lumea literară, dialoghează cu scriitorii contemporani și le propune o platformă de afirmare, iar cititorilor – un spațiu de lectură și reflecții, întâlniri cu autorii preferați.
Un juriu profesionist a evaluat volumele de debut, care au fost publicate în perioada: ianuarie-decembrie 2022, la 3 genuri literare: poezie, proză și critică literară.
La concurs au putut participa persoane cu vârsta de până la 47 de ani.
La final a fost prezentată colecția designer-ului autohton, Corina Hamureac, în care predomină cele două simboluri incluse în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial – covorul național și mărțișorul.