Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În incinta Primăriei Chișinău a fost lansată o expoziție fotografică dedicată maestrului Eugen Doga, la 84 de ani (VIDEO)

   3617

Primăria municipiului Chișinău a inaugurat astăzi o expoziție fotografică dedicată aniversării a 84-a maestrului Eugen Doga, care-și sărbătorește pe 1 marie ziua de naștere. Vernisajul cu genericul „Un destin în Do major" este organizat pe holurile instituției, de la parter și de la etaj. Proiectul a fost realizat de jurnalista Eugenia Tofan, în parteneriat cu Direcția Cultură a Primăriei.   

Prezent la eveniment, Primarul general, Ion Ceban, a declarat că maestrul Eugen Doga, ajuns la o vârstă venerabilă, este un exemplu de optimism și de dedicație în tot ceea ce face. „Avem multe de învățat de la maestru, contemporan al nostru, unul dintre cei mai remarcabili compozitori ai sec. XX. Îi urăm cele mai sincere felicitări și urări de bine. Fie ca talentul Dumnealui să ne bucure câte se poate de mult în continuare", a spus edilul.

La rândul său, autoarea expoziției, jurnalista Eugenia Tofan, a spus că a lucrat mai mulți ani cu distinsul compozitor și chiar l-a însoțit în mai multe vizite oficiale peste hotare. „Este ce-a de-a treia expoziție dedicată maestrului Doga și de fiecare dată am lucrat cu emoții deosebite. Pentru că să fii alături de compozitor este o onoare, o binecuvântare, dar și o mare responsabilitate. Noi avem acest noroc de a-l avea și de a spune că este al nostru", a declarat autoarea expoziției.

Eugenia Tofan a precizat că expoziția include 200 de fotografii, color, dar și alb-negru, din diferite perioade din viața și activitatea artistului: în calitate de academician, pe scenă, în concerte, cântând la diverse instrumente, peste hotarele țării, atunci când lumea îl aplaudă în picioare. De asemenea, sunt expuse cadre din arhiva compozitorului, în perioada dedicată cinematografiei, unde lucra cu regretatul Emil Loteanu, cu Grigore Vieru sau cu Ion Popeso-Gopo. Tot aici sunt prezentate fotografii cu familia artistului, cu soția și mama acestuia, dar și cu diverse personalități cu care a avut tangență: primari, șefi de instituții, dirijori, interpreți, jurnaliști etc.

Expoziția va fi deschisă timp de o lună, pentru ca toți cei care vizitează Primăria Chișinău să o poată admira.

Maestrul Eugen Doga este Cetățean de Onoare a municipiului Chișinău și autorul imnului orașului. Un nume cât o țară, cât un neam și cât un univers.  Compozitorul s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița.