Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că pe teritoriul municipiului se atestă o creștere a cazurilor de îmbolnăviri cu infecții respiratorii acute.
Astfel pe parcursul săptămânii trecute, incidența îmbolnăvirilor a crescut cu peste 1000 de cazuri comparativ cu săptămâna de dinainte sau cu 30%.
Informații în acest sens au fost prezentate marți, în cadrul ședinței operative săptămânale, de către Vladimir Bolocan, șef adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială.
Potrivit responsabilului municipal, în urma creșterii numărului de îmbolnăviri, în special la copii, spitalele municipale activează la capacitate sporită.
IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Copii se află la capacitate maximă de ocupare, având 109 pacienți internați la cele 100 de paturi.
Totodată, IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 1, unde sunt internați copiii mai mici, activează deja cu două echipe de gardă, în condițiile când la o capacitate de 120 de paturi sunt internați 150 de bolnavi.
Șeful adjunct al DGAMS a îndemnat cetățenii să dea dovadă de precauție și să respecte măsurile de prevenire a maladiilor sezoniere, care afectează în special copiii, mai ales că virusurile sunt destul de agresive.