Pagina oficială a Municipiului Chișinău

În seara de Crăciun, Primăria va organiza un spectacol extraordinar

   3579

Autorităţile municipale au inaugurat în Ajunul Crăciunului în stil nou Pomul de Crăciun din preajma Primăriei Chişinăului. După cum a declarat primarul general Dorin Chirtoacă, bradul care trebuia instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, stă acum lângă sediul Primăriei capitalei. Edilul de Chişinău şi-a exprimat speranţa că în anii următori acesta va reveni acolo unde îi este locul.

La inaugurare s-au adunat câteva sute de persoane care au avut parte de colinde şi urături, dar şi un program cultural-artistic prezentat de artişti cu renume din ţară.

Conform Programului manifestărilor consacrate sărbătorilor de iarnă, astăzi, cu începere de la ora 18.00, autorităţile municipale vor organiza, pe platoul de lângă Pomul de Crăciun din preajma Primăriei Chişinău, un nou spectacol extraordinar cu genericul „Seara de Crăciun". În cursul programului cultural vor evolua cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară şi uşoară din republică, printre care Valentina Cojocaru, Igor Rusu, Ioana Căpraru, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Maria Iliuţ, Cristi Teodorovici, Silvia Grigore, Anatol Dumitraş, Geta Voinovan, Aura, Gheorghe Ţopa, Victoria Lungu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, forţamaţiile „Millenium", „Transbalkanika", „Acord" şi Taraful Fraţilor Advahov.

Surpriza serii vor fi Dan Bălan, ex-lider al formaţiei „Ozone" şi Pavel Stratan.

          Direcţia Relaţii Publice a                                 25.12.2007

          Primăriei mun. Chişinău