Inaugurarea terenului de sport multifuncțional la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” din capitală

   1848

Primăria Municipiului Chișinău informează că joi a fost inaugurat, după reabilitare, terenul de sport multifuncțional (de fotbal, volei și baschet) al IP Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, de care vor beneficia cei 653 de elevi care își fac studiile în cadrul instituției educaționale, dar și toți cei implicați în activități sportive.

Lucrările de renovare a obiectivului s-au desfășurat în perioada: august 2023 - ianuarie 2024.

Primăria Municipiului Chișinău a contribuit la amenajarea terenului de sport multifuncțional din cadrul IPLT ,,Academia Copiilor” cu suma de 300 000 mii lei, prin intermediul Programului „Buget Civil”, iar restul sumei a fost alocată din bugetul AO „Învățământul”. Costul total al proiectului este de peste un milion lei.

La eveniment au fost prezenți: viceprimarul Ilie Ceban, reprezentanți ai Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, corpul didactic al liceului, elevi și părinți.

Ilie Ceban a menționat că municipalitatea susține toate inițiativele de dezvoltare a infrastructurii sistemului educațional, inclusiv proiectele ce țin de promovarea sportului și a modului sănătos de viață, atât în rândul copiilor, cât și al tuturor cetățenilor municipiului.

Directoarea IP LT „Academia Copiilor”, Nina Horjan, a mulțumit celor care au contribuit la reabilitarea terenului nou inaugurat, menționând că obiectivul este o continuare a unui proiect anterior – reparația sălii sportive, pentru ca elevii să aibă posibilitatea de a desfășura orele de sport atât în sală, cât și afară, în aer liber.