Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Chișinău a finalizat lucrările de termoizolare la încă o grădiniță din Capitală. Este vorba de instituția de educație timpurie nr. 7, unde, de acum încolo cei 351 de copiii și personalul angajat beneficiază de condiții mai bune.
Grădinița fondată în anul 1981, nu a fost reabilitată capital niciodată.
Aici au fost efectuate lucrări de reparație completă a fațadei și a anexei blocului de bază, ceea ce va asigura un mediu favorabil atât pentru micuți, cât și pentru personal.
În prezent, la grădiniță este construit un gard nou, pentru siguranța celor mici. Totodată, a fost reparat și drumul din preajmă, în cadrul Proiectului de reabilitare a acceselor către instituțiile educaționale.
Aflat în vizita la Grădinița nr. 7, Primarul General, Ion Ceban, a subliniat angajamentul municipalității pentru crearea unor condiții de educație sigure și moderne privind educația copiilor. „Doar împreună, putem avea grijă de viitorul celor mici și pune bazele unei societăți sănătoase. Știu că mai avem multe de realizat și vom continua să investim în educație”, a declarat edilul.
În ultimii patru ani, Grădinița nr. 7 a beneficiat de fonduri alocate de Primăria Chișinău în valoare de peste 5,1 milioane de lei. Din această sumă, circa 4,3 milioane au fost direcționați către lucrări de reparație, care au inclus și termoizolarea fațadei.
Amintim că, în cadrul Proiectului „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”, destinat pentru 22 de instituții publice municipale, au fost izolate și reabilitate termic 5 grădinițe din Capitală.
Acest proiect a fost implementat de Primăria Chișinău cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), al Băncii Europene de Investiții și al Fondului Parteneriatului Estic pentru Eficiență Energetică (E5P), cu un buget de 25 milioane de euro (500 milioane de lei), incluzând o componentă de grant de 5 milioane de Euro. Totodată, urmează izolarea termică a altor 50 de grădinițe din oraș, realizată de asemenea cu suportul instrumentelor financiare externe.