Cetățenii cu venituri mici sunt îndemnați să depună cereri pentru compensații la plata agentului termic până la 28 noiembrie 2024
Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, l-a primit ieri, 12 octombrie 2011, pe directorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova, Libor Krkoska, cu prilejul încheierii misiunii acestuia în ţara noastră.
În cadrul întrevederii, edilul capitalei şi oficialul BERD au făcut o succintă trecere în revistă privind evoluţia relaţiilor de cooperare dintre autorităţile publice municipale şi Bancă, precum şi proiectele realizate de Primăria municipiului Chişinău cu sprijinul BERD. Aici trebuie menţionate Proiectul „Transportul public Chişinău", care s-a încheiat cu procurarea celor 102 de troleibuze noi, dar şi Studiul de fezabilitate al SA „Apă-Canal Chişinău".
Au fost abordate, în context, activităţile şi proiectele aflate pe agenda Primăriei municipiului Chişinău şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în perioada următoare şi a avut loc un schimb de opinii privind perspectiva relaţiilor dintre autorităţile publice locale din Chişinău cu structurile europene şi instituţiile financiare internaţionale.
Primarul Dorin Chirtoacă a mulţumit pentru deschiderea şi sprijinul pe care l-a primit Primăria municipiului Chişinău din partea BERD, precum şi pentru susţinerea constantă de care beneficiază administraţia capitalei în realizarea aspiraţiilor sale de dezvoltare a Chişinăului.
13.10.2011
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău