Pagina oficială a Municipiului Chișinău

La Chişinău au fost comemorate victimeledeportărilor staliniste din 6 iulie 1949

   2848

          Autorităţile municipale au participat la un miting de comemorare a victimelor regimului stalinist, prilejuit de împlinirea a 58 de ani de la deportările în masă din 6 iulie 1949, organizat de Asociaţia foştilor deportaţi şi deţinuţi politici. În scuarul Gării feroviare din Chişinău, de unde acum 58 de ani, peste 300 de vagoane încărcate cu oameni au fost deportaţi în Siberia sau în Kazahstan, s-au întrunit câteva sute de persoane, victime ale represiunilor staliniste, rude ale acestora, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai partidelor politice. Un sobor de preoţi de la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla", în frunte cu preotul Ioan Ciuntu, a oficiat o slujbă de pomenire.

          Potrivit Valentinei Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Republica Moldova, în urma celor două de valuri de deportări, din 1941 şi 1949, din Moldova au fost duşi în exil „sute de mii de oameni, cei mai buni gospodari din satele şi oraşele ţării, floarea intelectualităţii". Valentina Sturza a declarat că consecinţele acelor deportări se vor resimţi mult timp înainte, exprimându-şi regretul că Parlamentul nu a adoptat o lege specială, ce ar prevedea restituirea bunurilor sau plata despăgubirilor pentru represaţi.

          Prezent la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor din 6 iulie 1949, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a ţinut un discurs în care s-a referit la contribuţia administraţiei municipale pentru reabilitarea represaţilor. După cum a subliniat edilul-şef al capitalei, până acum autorităţile publice nu şi-au onorat obligaţiunile morale faţă de victimele celor două valuri de deportări. „Rămâne o mare datorie a administraţiei Primăriei Chişinăului de a inălţa un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste", a afirmat Dorin Chirtoacă, accentuând că autorităţile municipale vor contribui pe toate căile pentru a-i repune integral în drepturi pe aceşti oameni.

            La finele anului trecut, în scopul înveşnicirii memoriei părinţilor, bunicilor şi străbunilor noştri deportaţi, printr-o decizie a Consiliului municipal Chişinău, a fost anunţat un concurs pentru elaborarea concepţiei sculpturale „În memoria victimelor regimului stalinist". Monumentul urmează a fi amplasat în scuarul din faţa Gării feroviare din centrul oraşului. Actualmente în Sala Rotundă a Primăriei municipiului Chişinău sunt expuse mai multe concepţii ale compoziţiei sculpturale, iar în timpul apropiat juriul va stabili învingătorul concursului.

          Datele statistice arată că la 6 iulie 1949 din Moldova au fost deportate 11280 de familii, ceea ce constituie peste 40850 de persoane.

            Direcţia Relaţii Publice a                                   06.07.2007

            Primăriei mun. Chişinău