Lansarea Săptămânii Tineretului la Chișinău, 04-10 noiembrie 2024

   349

Luni a fost lansată Săptămâna Tineretului la Chișinău (04-10 noiembrie), în contextul Zilei Naționale a Tineretului, marcată în anul 2024 pe data de 10 noiembrie.

În perioada de referință vor fi desfășurate o serie de activități care să inspire și să motiveze implicarea tinerilor în comunitate, iar îndemnul municipalității către această categorie de populație este de a se implica activ în activitățile de profil desfășurate de APL Chișinău.

De asemenea, informăm că sunt deschise și aplicările pentru Festivalul Municipal al Voluntarilor, ediția a II-a, unde vor fi apreciați și premiați cei mai activi tineri, coordonatori de voluntari, organizații și grupuri de tineri care au realizat acțiuni de voluntariat pe parcursul anului 2024.

Municipiul Chișinău este lider la capitolul implicarea tinerilor în ultimii ani, iar datorită performanțelor stabilite, capitala este oraș-candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului. În acest sens, Centrul Municipal de Tineret Chișinău se află în pregătiri finale pentru a prezenta dosarul la Bruxelles, în săptămâna următoare.

Directorul Centrului Municipal de Tineret Chișinău, Petru Grecu, a menționat luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, că pe parcursul anului 2024 au fost depuse eforturi pentru a obține acest rezultat, fiind consultați tinerii, prin diverse activități: forumuri, focus-grupuri, ateliere, studenții, consiliile elevilor, grupurile de in inițiativă, astfel că se mizează pe un rezultat pozitiv.

E de menționat că tot în anul curent, municipiul Chișinău a obținut statutul de membru al Agenției Europene de Informare și Consiliere pentru Tineri.