Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primarul general Dorin Chirtoacă a dispus sistarea lucrărilor de construcţie a obiectivului de menire social-culturală din bd. Renaşterii. În acest sens, edilul-şef al Chişinăului a semnat o dispoziţie privind sistarea valabilităţii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire eliberate Firmei „Amtarex şi Co" SRL.
Decizia a fost luată avându-se în vedere solicitarea locatarilor din bd. Renaşterii, 26, care şi-au exprimat dezacordul în legătură cu construirea de către Firma „Amtarex şi Co" SRL a acestui obiectiv. Valabilitatea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire au fost sistate până la soluţionarea litigiului.
Pretura sectorului Râşcani, Comisariatul de poliţie al sectorului Râşcani, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare şi Direcţia autorizare şi disciplină în construcţie vor asigura controlul executării dispoziţiei primarului general.
Direcţia Relaţii Publice a 02.11.2007
Primăriei mun. Chişinău