Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Municipalitatea invită persoanele de vârsta a treia la un nou spectacol muzical desfășurat în Grădina Publică „Ștefan cel Mareși Sfânt”

   1767

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică (30 septembrie – 1 octombrie 2023), orele 15:00-19:00, persoanele de vârsta a treia sunt invitate la o nouă ediție a spectacolelor muzicale în aer liber, desfășurate în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații”.

Locuitorii și oaspeții capitalei se vor putea delecta cu muzică de calitate, dansuri și voie bună, într-o atmosferă plăcută.

Proiectul de weekend „Dialog între generații” a fost inițiat în iunie 2022 și oferă oportunități publicului de diferite vârste de a petrece timpul activ, alături de semeni.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Municipiului Chișinău și Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural.