Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Panouri publicitare amplasate neautorizat pe urnele de gunoi din Chişinău







   2843

În legătură cu apariţia în mass-media a informaţiei privind implicarea municipalităţii în amplasarea pe lăzile de gunoi din capitală a mesajelor de felicitare cu ocazia Zilei Victoriei asupra fascismului, Primăria municipiului Chişinău precizează că acestea au fost plasate neautorizat de către agentul economic care le deţine. Autorităţile locale nu au avizat inscripţiile respective şi nici locul amplasării lor. În consecinţă, firma a fost somată de către Primărie să retragă toate acele felicitări, până la sfârşitul zilei de miercuri.

În acelaşi timp, la iniţiativa Primăriei Chişinău, către Ziua de 9 Mai, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la încheierea celui de-al II-lea război mondial, pe străzile centrale ale oraşului au fost deja plasate mesaje de felicitate pe 42 de panouri publicitare, cu dimensiunea de 6×3 metri, iar în următoarele zile vor fi amplasate încă pe 20 de panouri.

De asemenea, către Ziua de 9 Mai, Primăria Chişinău va desfăşura mai multe acţiuni pentru sărbătorirea a 65 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Vor avea loc întâlniri ale conducerii municipiului cu veteranii de război, în toate sectoarele oraşului vor fi organizate mese de pomenire, iar participanţii şi văduvele de război vor primi ajutoare materiale din partea Primăriei Chişinău. Iar la 9 Mai, toată conducerea Primăriei capitalei va participa la mitingul de comemorare a eroilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial, de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Este regretabil faptul că se încearcă prin astfel de modalităţi atragerea Primăriei municipiului Chişinău în dispute cu caracter politic, legate de sărbătorirea Zilei de 9 Mai, într-o perioadă în care autorităţile locale se concentrează pe îndeplinirea atribuţiilor sale legale şi soluţionarea problemelor cetăţenilor.

În context, solicităm mass-media care a lansat aceste acuzaţii să publice o dezminţire a informaţiilor difuzate.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău