Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău a omagiat joi, într-un cadru festiv, personalitățile remarcabile din domeniul culturii, care sunt jubiliare în acest an (până în prezent).
Astfel, oamenii de cultură și artă au fost invitați în centrul capitalei, în preajma Porților Sfinte, unde a fost inaugurat iluminatul decorativ de sărbătoare. La eveniment au fost prezenți: maestrul Eugen Doga, scriitorul Vladimir Beșleagă, regizorul Dorel Țărnă, tenorul Mihail Munteanu etc.
Autoritățile municipale le-au adus felicitări personalităților, cu ocazia Sărbătorii Învierii și le-au adresat cuvinte de recunoștință pentru activitatea lor, precum și pentru contribuție la fortificarea patrimoniului cultural național.
De asemenea, jubiliarii au primit din partea Primăriei Chișinău coșuri cu pască, cozonac și fructe, dar și premii bănești.