Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
Primăria Municipiului Chișinău informează că astăzi, 29 august, curent, un lot de 20 troleibuze a fost lansat pe liniile municipale de transport public.
Unitățile de transport pasageri au fost achiziționate din orașele Riga, Letonia și Salzburg, Austria, în cadrul Programului municipal de modernizare a parcurilor de transport public.
Dintre acestea, 11 troleibuze sunt de model Skoda 24 Tr. și 2 troleibuze articulate de model Grand Solaris Trollino 18. Alte 7 troleibuze articulate sunt de model Van HOOL. Toate unitățile de transport dispun de caroserie cu podea coborâtă și sunt echipate cu rampă rabatabilă pentru facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale. De asemenea, unitățile de transport dispun de sisteme de climatizare și încălzire a habitaclului, precum și de tehnologia de recuperare a energiei electrice în timpul frânării.
Prezent la evenimentul de lansare, Primarul General, Ion Ceban, a declarat că achiziționarea a circa 300 de noi unități de transport, în ultimii ani, reprezintă o realizare importantă pentru municipalitate. „Este mare diferență între cum arată în prezent parcurile de transport și cum arătau câțiva ani în urmă. Ne străduim continuu să îmbunătățim serviciile municipale pentru a asigura un confort sporit cetățenilor și oaspeților capitalei. Iar din punct de vedere regional, Chișinăul a reușit să facă cele mai mari de achiziții de acest fel, atât pentru Republica Moldova, cât și în raport cu țările învecinate”, a menționat Primarul General.
Este de menționat că, în ultimii ani 5 ani, parcurile de transport ale întreprinderilor municipale „Regia Transport Electric Chișinău” și „Parcul Urban de Autobuze” au fost dotate cu 145 de troleibuze și 184 de autobuze.