Lucrări de reparație și întreținere a infrastructurii rutiere, executate pe parcursul săptămânii: 18-24 noiembrie 2024
Primăria Municipiului Chișinău informează că începând din luna iulie 2023 a fost majorată valoarea suportului financiar acordat cuplurilor longevive și persoanelor centenare, care au viză de domiciliu pe teritoriul municipiului.
Astfel, în temeiul deciziei CMC nr. 5/16 din 07.06.2023, suportul financiar acordat soților la jubileul de 50 de ani de la oficierea căsătoriei constituie 5700 lei, la aniversarea a 60 de ani din ziua nunții – 7500 lei, 70 de ani de la căsătorie – 10000 lei per cuplu. Anterior toate categoriile de cupluri longevive beneficiau de suport financiar în valoare de 1000 lei.
De asemenea, persoanele care au împlinit vârsta de 100 de ani și mai mult de la naștere vor beneficia de suportul financiar în mărime de 5000 lei.
Cerințele pentru depunerea dosarului din partea cuplurilor longevive și persoanelor centenare:
- sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu viza de domiciliu în municipiul Chișinău și perioada de căsătorie a cuplurilor este neîntreruptă;
- dețin actele de stare civilă în original;
Cererile pentru beneficierea de suport financiar vor fi depuse la Primăria Municipiului Chișinău pe parcursul anului când persoanele/cuplurile împlinesc jubileul/aniversarea respectivă.
Inițiativa de a omagia cuplurile longevive de către Primăria Chișinău datează din anul 1997. Scopul acțiunii este de a promova familia tradițională, relațiile de cuplu bazate pe respect, precum și modul sănătos de viață.