Primăria Chișinău extinde rețeaua de infrastructură sportivă în suburbii

   263

Primăria Municipiului Chișinău informează că rețeaua stadioanelor multifuncționale se extinde în suburbii.

În comuna Grătiești, se află în faza finală de construcție un nou teren de sport multifuncțional, care va include zone destinate practicării voleiului, baschetului și tenisului de câmp. Stadionul este amplasat în apropierea Liceului Teoretic „Grătiești” și va fi accesibil tuturor locuitorilor care doresc să practice sport în aer liber.

Proiectul este realizat cu fonduri alocate de Primăria Chișinău și Primăria Grătiești. Din bugetul municipal, au fost alocate 1,05 milioane de lei pentru prima etapă a construcției, iar anul acesta s-a bugetat un milion de lei pentru finalizarea lucrărilor.

Anul trecut, Primăria Capitalei a finanțat integral construcția terenurilor de sport pentru grădinițele din Grătiești și Hulboaca, beneficiind peste 200 de preșcolari de condiții moderne pentru activitățile fizice. Investiția totală a fost de aproximativ 800.000 de lei din bugetul municipal.

Primăria Chișinău continuă să prioritizeze dezvoltarea infrastructurii sportive în aapitală și suburbii. Prin implicarea municipalității, au fost construite și reabilitate stadioane multifuncționale și terenuri de sport în localitățile Vatra, Stăuceni, Cricova, Cruzești, Budești, Vadul lui Vodă, Băcioi și Dobrogea.