Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primăria Chişinău vine în ajutorul oamenilor de cultură

   2781

Primăria Chişinău lansează un program de susţinere a personalităţilor de artă şi cultură, care sunt în viaţă şi duc un trai modest. La indicaţia primarului general al capitalei Dorn Chirtoacă, Direcţia Cultură urmează să identifice lista personalităţilor care au nevoie de ajutor.

Întreprinderile municipale şi societăţile pe acţiuni în care Primăria deţine cotă-parte îşi vor asuma patronajul asupra 1-2 personalităţi ale culturii oraşului. Este vorba despre diverse tipuri de susţinere: editare de cărţi, ajutoare materiale, susţinere financiară şi alte lucruri de care au nevoie. În acelaşi timp, Direcţia generală comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii, de comun cu Preturile de sector vor face un apel către agenţii economici, în vederea implicării lor în această campanie.

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a remarcat importanţa unei asemenea acţiuni, menţionând că autorităţile trebuie să-şi ajute personalităţile atâta timp cât acestea sunt în viaţă.

În anul trecut, Primăria municipiului Chişinău a realizat deja câteva acţiuni în acest sens. Din Fondul de rezervă al municipiului au fost alocate surse financiare pentru reparaţia acoperişului casei compozitorului Eugen Doga. La fel, cu susţinerea Primăriei, a fost editată cartea „Împărăţia lui Ciuboţel" de Spiridon Vangheli.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău