Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Primăria Municipiului Chișinău și Universitatea de Stat din Moldova au semnat un acord de prelungire a colaborării între părți, pentru o perioadă de 5 ani

Primăria Municipiului Chișinău și Universitatea de Stat din Moldova au semnat un acord de prelungire a colaborării între părți, pentru o perioadă de 5 ani

   1648

Primăria Municipiului Chişinău și Universitatea de Stat din Moldova au semnat vineri un acord privind prelungirea pe 5 ani a colaborării dintre instituții.   

Documentul de colaborare a fost semnat de Primarul general, Ion Ceban, din partea Primăriei Chișinău și de Igor Șarov, rectorul USM. Acordul prevede schimb de experienţă în domeniul administraţiei publice locale, organizarea şi desfăşurarea stagiilor de practică a studenţilor şi masteranzilor Universităţii de Stat, în cadrul subdiviziunilor structurale ale autorităţilor administraţiei publice locale Chişinău.

Edilul capitalei a ținut să menționeze că la Universitatea de Stat din Moldova sunt pregătiți buni specialiști în diverse domenii, astfel că acești tineri sunt așteptați după absolvirea facultății, să-și desfășoare activitatea profesională în instituțiile de stat, inclusiv la Primăria Chișinău și în cadrul subdiviziunilor structurale.

„Sper ca această colaborare să fie de bun augur pentru ambele instituții și pentru municipiul Chișinău, pentru că avem nevoie de specialiști energici, dinamici, care să aplice în practică ceea ce au studiat la universitate. Iar noi, împreună, trebuie să vedem cum să le sporim gradul de motivare pe diferite aspecte ale vieții lor", a mai spus Ion Ceban.   

La rândul său, rectorul USM, Igor Șarov, a mulțumit Primarului General, pentru  aprecierea rolului Universității de Stat din Moldova în peisajul educațional basarabean, unde își dispută întâietatea mai multe instituții de învățământ foarte bune. „Apropierea de practică este unul din dezideratele noastre principale, or, prelungirea acestui acord oferă multiple oportunități. Sunt sigur că studenți care vin de la diferite facultăți: drept, economie, relații internaționale și administrare publică, asistență socială etc., vor putea beneficia din plin de experiența echipei de la Primărie și chiar să îndrăgească și activitatea de funcționar public, o muncă destul de complicată dar plină de farmec. Mulțumesc pentru această oportunitate", a spus Igor Șarov.  

Acordul semnat între Primăria Chișinău și Universitatea de Stat din Moldova prevede schimb de experienţă în domeniul administraţiei publice locale, organizarea şi desfăşurarea stagiilor de practică a studenţilor şi masteranzilor Universităţii de Stat, în cadrul subdiviziunilor structurale ale autorităţilor administraţiei publice locale Chişinău.