Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul Dorin Chirtoacă a transmis condoleanţe familiei şi rudelor regretatei actriţe, Domnica Darienco

   2527

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a trimis astăzi, 8 noiembrie a.c., un mesaj de condoleanţe familiei regretatei actriţe de teatru şi film, Domnica Darienco, artistă a poporului, cavaler al Ordinului Republicii, ex-preşedinte al Ligii Veteranilor Scenei din Moldova, în care exprimă compasiunea locuitorilor municipiului Chişinău şi a Sa personală, faţă de dispariţia distinsului om de artă.

„Dispariţia Doamnei Domnica Darienco, figură marcantă de teatru şi film, lasă un gol adânc în sufletele celor care i-au apreciat talentul şi au iubit-o. Eroinele create de regretata artistă vor rămâne în istoria teatrului şi filmului autohton. Adresăm familiei îndurerate sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace!", se arată în mesajul primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Născută în satul Dolinsk, regiunea Odesa pe 15 ianuarie 1919, Domnica Darienco a urmat studiile de actorie la Şcoala teatrală din Odesa (1933-1937). După absolvirea şcolii de teatru în anul 1937, a fost angajată ca actriţă la Teatrul dramatic „A.S.Puşkin" (astăzi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu"). A debutat pe scenă cu rolul Krucinina, din spectacolul „Vinovaţi fără vină" de A.Ostrovski, din dramaturgia clasică rusă.

A interpretat peste 100 de roluri, în special de eroine puternice din dramaturgia naţională şi universală: Krucinina din „Vinovaţi fără vină", Akulina Gavrilovna - „Însurătoarea lui Balzaminov", Mavra - „O fată îşi caută norocul", Pădureanca - „Sânzeana şi Pepelea", Corina - „Ovidiu", mamele - „Feciorii codrilor", „Preşedintele", Zoiţa - „Dunărea zbuciumată", precum şi în filmele „Andrieş", „Leana", „Când omul nu-i la locul lui", „Vă scriu", „Gustul pâinii", „Lăutarii", „Ultimul haiduc", „Durata zilei", „Luceafărul" etc.

 

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău