Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul Dorin Chirtoacă le-a solicitat angajaţilor autorităţilor publice municipale rapoarte de activitate săptămânale

   1873

Rapoartele urmează să fie întocmite la sfârşitul săptămânii, să fie succinte şi să fie publicate pe pagina web a Primăriei capitalei. De asemenea, primarul a cerut să fie făcut public programul de activitate a tuturor subdiviziunilor Primăriei şi Consiliului municipal Chişinău.

Dorin Chirtoacă a remacat că această autoevaluare a activităţii funcţionarilor publici nu este un instrument de presiune asupra angajaţilor, ci o modalitate de a-i motiva să activeze mai eficient. În opinia edilului-şef al Chişinăului, creşterea gradului de transparenţă în activitatea administraţiei municipale va ridica credibilitatea instituţiei, dar şi va mări şansele finanţării de către organismele internaţionale a unor proiecte importante pentru oraş.

 

            Direcţia Relaţii Publice a                        6.08.2007

            Primăriei mun. Chişinău