Pagina oficială a Municipiului Chișinău
  • Prima
  • /
  • Astăzi în oraș!
  • /
  • Comunicate de presă
  • /
  • Primarul Dorin Chirtoacă pledează pentru ca reprezentanţii tuturor etniilor să fie implicaţi în acţiunile consacrate sărbătorilor naţionale din luna august

Primarul Dorin Chirtoacă pledează pentru ca reprezentanţii tuturor etniilor să fie implicaţi în acţiunile consacrate sărbătorilor naţionale din luna august

   2206

Primarul general Dorin Chirtoacă invită chişinăienii de toate etniile să se implice în acţiunile şi manifestările consacrate aniversării a XVI-a de la proclamarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova şi a Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră". În acest sens, edilul-şef al Chişinăului a solicitat Direcţiei Cultură o conlucrare mai strânsă cu ONG-urile ce reprezintă etniile şi includerea în programul manifestărilor a unor eventuale propuneri din partea acestora.

Un proiect de program a celor două sărbători a fost prezentat în cadrul şedinţei operative de astăzi a Primăriei. Proiectul include propunerile Ministerului Culturii şi Turismului şi manifestările propuse de Direcţia cultură a Consiliului Municipal şi cuprinde solemnităţi, concerte, expoziţii, lansări de carte în toate sectoarele şi localităţile ce intră în componenţa municipiului. Primarul general Dorin Chirtoacă a cerut definitivarea cât mai urgentă a acestui program.

 Anexa

        Direcţia Relaţii Publice a                      06.08.2007

           Primăriei mun. Chişinău