Conducerea Primăriei Chișinău, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, au plantat arbori pe aliniamentul stradal din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt
În cursul întrevederii, oficialul european l-a felicitat pe Dorin Chirtoacă pentru succesul înregistrat în alegerile locale. De asemenea, Kalman Miszei şi-a exprimat speranţa că odată cu alegerea noului primar general, Chişinăul va prelua experienţa altor capitale europene în ce priveşte dezvoltarea urbei şi implementarea proiectelor de interes public, apropiindu-se astfel de standartele Uniunii Europene.
La rândul său, primarul general Dorin Chirtoacă a salutat prezenţa în cadrul primăriei municipiului Chişinău a înaltului oficial european şi a mulţumit pentru urările adresate. Edilul al capitalei şi-a exprimat intenţia de a contribui la fortificarea relaţiilor dintre structurile europene şi administraţia municipală.
Alte subiecte de pe agendă au vizat ultimele evoluţii ale problemei transnistrene, precum şi a fost făcută o trecere în revistă a perspectivei dezvoltării Chişinăului, având în vedere noua situaţie politică creată în Republica Moldova în urma alegerilor locale. Părţile au reiterat ideea că unica soluţie de depăşire a problemelor cu care se confruntă municipalitatea este atragerea investiţiilor.
În acest context, primarul general Dorin Chirtoacă l-a asigurat pe Reprezentantul Special al Uniunii Europene că noua administraţie a Chişinăului va crea condiţiile favorabile investitorilor străini, prin asigurarea transparenţei în activitatea autorităţilor publice locale şi debirocratizarea structurilor municipale.
Aceasta a fost prima întrevedere a primarului general Dorin Chirtoacă cu Kalman Miszei.
Direcţia Relaţii Publice a 03.07.2007
Primăriei mun. Chişinău