Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu președintele organizației YMCA Moldova, Dumitru Roibu

   1689

Primarul General, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu președintele organizației YMCA Moldova, Dumitru Roibu, în contextul lansării oficiale a unui proiect adresat pedagogilor din municipiul Chișinău, care are drept scop dezvoltarea competențelor digitale ale acestora, în baza unui curs de activități online.

Proiectul este realizat de organizația YMCA Moldova, în parteneriat cu HP Inc. și Compania Verdant, iar Programul a fost creat cu suportul specialiștilor Intel.

Până în prezent, peste 200 de cadre didactice din 35 de instituții educaționale din municipiul Chișinău s-au înregistrat pentru participare în cadrul programului.

Cursul respectiv va dura opt luni și va fi desfășurat în limba rusă, fiind stabilite activități o dată pe săptămână. De asemenea, vor fi organizate mai multe conferințe, iar la final, la sediul YMCA Moldova, de pe adresa Columna 106, Chișinău, va fi organizată ceremonia de absolvire pentru beneficiarii proiectului.  

La absolvire, fiecare participant va primi un certificat de atestare a competențelor, semnat fizic de către conducerea HP Inc. și Intel.

Sesiunea de informare și prezentare generală a programului a avut loc la data de 14 și 15 februarie 2024, în format online.

Reamintim că Primăria Municipiului Chișinău are semnat un acord de colaborare cu organizația YMCA Moldova, prin care părțile s-au angajat să coopereze pe mai multe domenii, în vederea creării structurilor moderne care să sporească securitatea publică, protecția drepturilor omului, implementarea programelor umanitare și de tineret

În baza acestui acord, în anul 2023, organizația YMCA Moldova a făcut o donație de computere în cadrul unui proiect de sporire a competențelor digitale în rândul tinerilor din Moldova, în număr de peste 1900 de unități, în valoare aproximativ 35 000 000 lei moldovenești.

Totodată, YMCA Moldova a donat 25 de computere performante Incubatorului municipal pentru dezvoltarea antreprenoriatului, un proiect al Primăriei Municipiului Chișinău, lansat în vederea susținerii antreprenoriatului și a spiritului inovator, având ca obiectiv facilitarea dezvoltării și creșterii start-up-urilor în orașului Chișinău.